Parohia și-a luat ființă, dezlipindu-se din parohia Înalțarea Domnului-Havarna, prin decizia Centrului Eparhial de a reinființa sau de a înființa noi parohii, în anul 1996 sub denumirea de Havarna II.
În octombrie 2000 a fost numit și hirotonit ca preot al noii parohii înființate, tînărul Ștefan Apătăchioae. Până la această dată, parohia a fost suplinită de Pr. Aurel Zancu, paroh la parohia Înalțarea Domnului Havarna.
În 20 martie 2002 Domnul Harabagiu D Gheorghe donează parohiei 2109 m² teren intravilan pentru construirea noii biserici parohiale. În toamna aceluiași an au inceput lucrările de construcție a noii biserici cu turnarea fundației. Lucrările au continuat susținut în 2003 și 2004 până la finalizarea lucrării cu slujba de sfințire a noului locaș (17.10.2004), săvârșită de PS Calinic Botoșăneanul înconjurat de un sobor de 17 preoți și 2 diaconi.
De atunci și până în prezent s-a mai construit un foisor de zid la fântână, un corp de clădire lipit de biserica unde funcționează centrala pe lemne, o magazie, s-a turnat fundația pentru o casa socială și s-au efectuat lucrările de pictură interioară la biserică.